Nasterea unui Copil Mort

Nasterea unui Copil Mort - Faptele
Cand moartea fatului se produce dupa saptamana a 20-a de sarcina, este numita nastere a unui copil mort. Anual, una din fiecare doua sute de sarcini in Statele Unite se incheie cu nasterea unui copil mort.¹ Majoritatea au loc fara un timp semnificativ pentru pregatire. De multe ori, parintii intra in cabinetul medicului asteptand sa auda noutati cu privire la dezvoltarea bebelui si in schimb trebuie sa infrunte anuntarea mortii fatului si chinul care urmeaza.

Dreptul de a plange este uneori impiedicat de societatea care sugereaza ca un fat inca nu este bebe, ca pantecele mamei nu poarta o viata pretioasa. In timp ce mamelor care avorteaza spontan nu li se acorda un sprijin necesar in necaz, ele sunt cel putin in stare sa planga deschis pierderea visului si sfarsitul unei sarcini, care ar fi culminat in nasterea unui bebe mult asteptat. Mamele si tatii care pierd copii la nastere au sprijin din partea comunitatii care recunoaste si legitimeaza pierderea unui copil. Dar, cand fatul moare in uter, inclusiv comunitatea medicilor poate minimaliza necazul imens care insoteste astfel de pierdere, refuzand sa defineasca pierderea ca si pierderea unui copil.

Nasterea unui Copil Mort – Povestea lui Mark si Crystal
Crystal si Mark erau casatoriti de 6 ani atunci cand au hotarat sa aiba un copil. Cinci luni mai tarziu, tanara familie era extrem de bucuroasa sa afle ca dupa cateva luni scurte, isi vor imparti inimile si casa cu primul lor copil. In luna a patra de sarcina, cand au aflat ca Crystal poarta o fetita mica, au sarbatorit in departamentul pentru bebelusi al unui magazin pentru copii aflat in apropiere.

Au citit toate cartile si atat cat puteau cautau informatie despre dezvoltarea fetitei lor mici. Cand pentru prima data Crystal a simtit cum se misca bebele ei, cu greu si-a putut stapani bucuria si in graba l-a sunat pe Mark pentru a-i impartasi minunea experientei. Noaptea aceea, in timp ce vorbeau despre fetita lor nenascuta, Mark a simtit si el miscarea vietii din pantec. La cinci luni totul indica o fetita frumoasa si sanatoasa.

Dupa cateva zile de la bebe-pary, Crystal si Mark au plecat impreuna la consultatia de sase luni. Din pacate, ceea ce trebuia sa fie anuntul unei noi etape emotionante in dezvoltarea bebelui, s-a incheiat cu o tristete de nedescris cand au auzit aceste cuvinte:

“Imi pare asa de rau, Crystal si Mark, dar nu pot auzi cum bate inima copilului si nu descopar nici o miscare”

Crystal a fost trimisa imediat la spital pentru o consultatie cu ultrasunet care a descoperit ceva realmente groaznic. Fetita lui Crystal si Mark a fost fara viata in pantece. Pe Crystal au internat-o pentru a naste si au dus-o intr-o camera la capatul sectiei de maternitate. Un semn mic si dicret reprezentand o fundita neagra ii avertiza pe oameni ca femeia dincolo de usa nu sarbatorea nasterea unui copil, ci dimpotriva necazul unei nasteri de copil mort. Spitalul a trimis cuplului tanar o asistenta sociala care sa vorbeasca cu ei in privat. Ea i-a incurajat sa vorbeasca despre pierderea lor si sa se simta liberi sa planga. De asemenea, ea i-a sfatuit sa dea nume fetitei lor. Cinci ore dupa internarea in spital, Crystal a nascut-o pe Michell Renee. Durerea emotionala care a insotit aceasta nastere a fost de un chin aproape insuportabil.

La inceput, cuplul tanar nu a vrut sa-si vada fetita moarta. Deja epuizati de suferinta psihica si emotionala a zilei, nu se simteau in stare sa se uite la trupul bebelusului lor lipsit de viata. Mark si-a adus aminte de cuvintele bune de incurajare ale asistentei sociale impreuna cu cele a membrilor familiei restranse, care i-au incurajat sa-si ia ramas bun de la copil. Astfel, in seara aceea mai tarziu, cuplul a mers sa-si ia ramas bun de la Michelle. Ei au stiut ca trebuie sa confirme pierderea lor si pentru cateva momente, sa fie parinti.

Tatal si mama lui Mark care locuiau in acelasi oras au venit la spital pentru a sta in rugaciune de veghe pentru fiul si nora lor, cat si pentru a le oferi dragoste si sprijin. In sala de asteptare pentru familie, d-l si d-na Carter s-au vazut inconjurati de alti bunici care asteptau nerabdatori nasterea nepotilor lor.

Seara mai tarziu, Mark s-a ridicat din scaun de langa sotia sa, pentru a oferi si parintilor posibilitatea de a-si lua ramas bun de la nepoata lor. Mica Michell, cantarind putin mai mult de un kg, era asezata pe o perna de saten alb intr-o sala separata, rezervata celor indurerati. Cand d-na Carter a intrat in sala, a fost coplesita de emotia miniaturii formate perfect, intinse inaintea ei. Ea s-a aplecat si a atins degetele mici ale nepoatei ei si s-a minunat la frumusetea picioruselor ei. D-na Carter a fost in final capabila sa inceapa sa inteleaga realitatea mortii acestui copil si sa planga pierderea pierderii primei sale nepoate.

Noaptea mai tarziu, Mark a cerut sa-l lase sa-si vada din nou fetita. O asistenta medicala foarte draguta a adus-o pe micuta Michell in camera de nastere a cuplului, infasata intr-o mica patura alba. Mark a luat in brate fetita lui si in timp ce o legana, lacrimile au inceput sa curga.

Fiindca Crystal a nascut in luna a sasea, Mark si Crystal a trebuit sa se ocupe cu formalitatile Certificatului de deces si optiunile de inhumare a corpuletului fiicei lor. Li s-a oferit posibilitatea de a aranja singuri inmormantarea trupului lui Michell sau a lasa spitalul sa faca aceasta. Ei au decis incinerarea lui Michell si au pus cenusa ei intr-un medalion ca amintire si testament pentru viata ei netraita. In lunile care au urmat, tanarul cuplu a experimentat o revarsare de dragoste din partea bisericii lor locale si au gasit sprijin pentru a continua procesul durerii in familie si prieteni.

Dupa doi ani, Mark si Crystal au acum un baietel frumos de sase luni. Ei au ajuns sa cunoasca si sa inteleaga importanta plangerii unei pierderi atat de profunde cum a fost fetita lor. Datorita acestei experiente, acum ei pot oferi compasiune si calauzire altor cupluri care trec prin durerea nasterii unui copil mort. Cuvintele spuse de Mark mamei sale, in dimineata externarii baietelului sau din spital, sunt imprimate in memoria ei ca o reflectie asupra atat a adancului durerii care insoteste pierderea unui copil, cat si asupra bucuriei imense a vietii dupa o pierdere:

“Mama, acum iesim de la spital. De data aceasta, imi voi lua bebele acasa”

Urmareste-ne:

---